Țara de origine: Perú
Regiune: Chirinos, San Ignacio
Note aromatice: smochine, pere, cacao.
Procesare: washed
Varietate: Caturra, Bourbon, Catuai
Altitudine recoltă: 1712 m
Prăjitor: NOMAD, Barcelona
Primul contact cu această cafea scoate în evidență arome dulci, care te duc cu gândul la smochine și ciocolată. Odată ce adaugi apă, chiar dacă notele ciocolatii rămân, apar aromele citrice care adaugă o notă vibrantă, de contrast. Spre final, aftertaste-ul cafelei lasă o notă fructată de pară.
Chirinos este un district din provincia San Ignacio, recunoscută în Peru pentru calitatea cafelelor produse aici. Deși pentru această zonă nu este comună participarea într-o cooperativă axată pe cafea fair-trade, Antolin Peña este membru al unei astfel de asociații. În ultimii doi ani, statutul său de membru i-a adus o creștere semnificativă a veniturilor de pe urma sporurilor de calitate pe care le-a primit cafeaua sa premium. Cu aceste câștiguri el și-a mărit ferma și a investit într-o nouă zonă de uscare a cafelei.
Antolin lucrează cu diferite varietăți de cafea cum ar fi Caturra, Bourbon și Castillo, iar ferma sa are o densitate de aproape 4000 de plante/ha. Acest lot conține boabe cultivate la cea mai mare altitudine din ferma sa, 1712 m, unde are aproape în exclusivitate Caturra și Bourbon.
În Peru, ca și în multe alte țări producătoare de cafea, materia obținută e sensibilă la fluctuațiile pieței. De multe ori producția cafelei nu e sustenabilă pe cont propriu și gruparea în cooperative le asigură fermierilor protecția muncii și siguranța unui venit. Prin cooperative ei se asigură nu doar de un preț onest, dar și de acces la know-how, susținere și subvenții care să impulsioneze producția unei cafele de mai bună calitate.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.